Ce pățești la gimnastică medicală și fizioterapie?

”Pe o scară de la unu la 10, dumneavoastră meritați un trei”. Nu mi-am putut ascunde bucuria și am exclamat: ”Este pentru prima dată în viață când mi-am dorit o notă cât mai mică”. N-am părăsit însă cabinetul fără o listă lungă de ”AȘA NU” și fără o serie de terapii obligatorii.

Deși nu uitasem ritmurile psihedelice din tunelul RMN-ului, acum începeau să îmi sune în cap ultimele cuvinte ale doctoriței: ”Viața ta trebuie să se schimbe complet. E ca și cum ai învăța să mergi din nou”.

Și a început să se schimbe. Mai întâi cu alarma de dimineață. Urăsc să mă trezesc cu noaptea în cap așa cum urăsc pisicile apa. Diger o zi, însă dacă îmi ceri să fac asta o săptămână la rând prefer să mă las jupuit cu ceară fierbinte la tâmple. Și nu vă închipuiți vreo oră imposibilă: maxim 8:00. Trec greu de la stadiul de ”walking dead” la android cu baterie 10%.

După ce m-am obișnuit cu traficul de dimineață așa cum se obișnuiau englezii cu putoarea Tamisei pe la mijloc de secol 19, m-am supus gâdilării forțate. Două ventuze lipite la baza coloanei și apoi vibrații ușoare, crescute în intesitate după ce te obișnuiești: ”Vă rog mai creșteți” și mii de ace încep să bombardeze meticulos între L5 și S1. E ca un hidromasaj, doar că mai viguros și mult mai înțepător.

dsc02892

Urmează două limbi reci de diclofenac aplicate în aceeași zonă și întinse încet de un pistol care seamănă cu ăla folosit pentru scanarea etichetelor în magazinele de haine. Asistentul își mai verifică telefonul mobil și uită să miște încontinuu pistolul pe spate. Atunci când stă pe loc simți o arsură care pătrunde dincolo de epiteliu.

Cel mai mare dușman al dimineților începute cu fizioterapie? Somnul. Am descoperit să nu doar somnul de amiază e periculos. Cel de dimineață e puțin mai nuclear decât siesta din mijlocul zilei. Mai ales când te relaxezi cu puțin curent electric în oase.

1142-centru

După două săptămâni în care am epuizat râuri de diclofenac și am crescut factura de curent electric a Medlife-ului am scăpat de fizioterapie. Nu și de lentoarea dimineților în care ochii refuză să se dezlipească. Pentru că în program apare gimnastica medicală, această mumă a pădurii care trosnește oasele mai ceva ca Gheonoaia în poveștile lui Ispirescu.

În loc de Nadia Comăneci, Vero și Lavinia, două fete fugite parcă de la liceul Iulia Hașdeu de peste drum. În loc de bârnă și note de 10, o saltea cu memorie și cam două kilograme pe fiecare picior. ”Si dă-i, si luptă” mai ceva ca Dandanache în scrisorile pierdute ale lui Caragiale. M-a chinuit tare o bicicletă imaginară la care mai rupeam din când în când pedalele, de fiecare dată când șoldul trosnea cu încăpățânare. Treptat s-a obișnuit. Picioarele în aer, spatele drept, elongări și cinci minute de planșe infernale. Pilates mai ceva ca doamnele corporatiste care se redescoperă. Mă gândeam chiar să-mi iau o certificare.

maxresdefault

Să revenim. La gimnastică medicală nu fug câinii cu covrigi în coadă. E suferință, sunt vaiete, smiorcăieli, coate sărite și fracturi de tibie și peroneu. Sunt accidente banale, care te aruncă într-o invaliditate temporară cruntă. Într-un colț al camerei o fată de 32 de ani învață să meargă din nou după ce un skater a confundat bara de oțel cu piciorul ei. Dublă fractură. Accidental. După două luni, fata începe să pășească cu mai multă emoție decât o făcea atunci când era un prunc.

b47273514bba49dd88129ea75a09d179

Hazardul lucrează însă și mai aprig. O altă tânără învață din nou să mănânce singură, după ce un copil de numai patru ani i-a spulberat cotul cu bicicleta sa de o șchioapă. Nu lipsesc accidentările la fotbal: multe, chinuitoare, cu genunchi zdreliți și grimase la fiecare arcuire.

Vedeta orelor este însă doamna Vișan. Are o fractură de femur, dar  e senină ca o zi de august, afectuoasă ca o pisică și vorbăreață ca un copil mic ce l-a luat în brațe pe ”de ce”. Are multe povești, o bibliotecă plină de cărți pe care a adus-o de la Baia Mare și mă întreabă tranșant: ”Domnule dragă, sunteți singur? Păi să știți că asta nu e bine. Până și să ai cu cine să te cerți o viață întreagă e un privilegiu.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *