Casă de piatră

Un pahar cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă. Bagi nasul în ea și tragi pe nări cu pofta unui astmatic în plină criză. Cam asta am simțit de fiecare dată când l-am auzit pe nea Florin zicând „Ie o problemă”. Un vlăjgan trecut de 40 de ani, cu mustăcioară în care se zbat două fire cărunte, nea Florin muncește în raiați bej și în adidași Asics.

Ascultă Romantic FM pentru că are muzică de pe vremea lui și, chiar dacă e consilier PSD în satul său, ar vrea să-l vadă pe Dragnea dincolo de barele de metal de la Poarta Albă. Într-o seară chiar mi-a cerut voie să plece cu metroul până la Piața Victoriei, să vadă și el protestatarii. A venit dezamăgit pentru că erau prea puțini.

„Nu mi-e frică de nimica. Nu mă dau înapoi de la nimica. Am făcut case la oameni cu ștaif, barosani la noi acolo în oraș. Am acuma un băiat, Mihăiță, la care îi fac casa. Lucrez numa’ în piatră. Dacă vezi ce-am făcut acolo. Stai să vezi”. Se caută apoi în telefon după niște poze, dar cu tehnologia încă n-a răzbit. „Mă Mihăiță, trimete și mii niște pozi de la tini de acolo de acasă. Vreau să arât aici la un băiat. Trimiti pe uațap că le vedi el”. Și uite așa am descoperit minunăție de casă la Mihăiță, cu un brâu de gresie albă lucioasă în jurul living-ului („ca sî cureți mai ușor dacă intri încălțat”) și, cu o treaptă mai jos, parchet laminat.

Cretini arhitecții ăștia care nu s-au gândit la asta înainte. Cretin eu că am văzut opera Meșterului Manole abia când se apucase să zidească în baia mea.

Nea Florin venise cu recomandări bune. Case peste case (casă de popă și casă de primar la activ), lucrări peste lucrări, abia își făcuse timp de un apartament la București. Dacă îl auzeai, lucrase în piatră mai ceva ca Brâncuși. Așa că împreună cu ucenicul lui, un nea’ Dan cu Level 10 pestilențial, l-am închis în baie.

*Level 10 pestilențial: acel iz puternic de transpirație pe care îl obții după 10 zile consecutive de sapă în canicula Bărăganului. În majoritatea cazurilor te ia de nas, dă cu tine de pământ cât să te ia durerea de cap și mai apoi te îmbolnăvește de icter.

Baia baie, scoate cada, mută sifonul, schimbă țevile, izolează cabina. Două săptămâni de muncă. Inclusiv cu sâmbete. Purtate. Rezultatul? Amărâții aia de pereți ridicați, un contur de cabină de dus și nici o jertfă umană. Manole al meu reușise totul fără s-o zidească pe Ana. E drept că pe nea’ Dan nu l-am mai văzut vreo două zile, pe motiv că mai avea un job: gatekeeper and night guard for a storage. Adică paznic de noapte. Am răsuflat ușurat abia când i-am simțit mirosul de pe scară.

A urmat apoi lucru’ în piatră și problemele. Orice ziceai, orice sugestie aveai, nea Florin replica scurt: „Ie o problemă”. Și apoi venea avalanșa de explicații solide ca o casă de paiantă în fața inundațiilor:

„Ie costisitor tare” = adică necesită mult timp
„Ie bini tari” = adică ne ajută suprafața de lucru/pereții nu sunt strâmbi
„Ie nemaipomenit di bun” = când lucra cu un adeziv sau glet care îl mulțumea
„Îl mănânc” = adică era expert în ce urma să facă
„Trebui sî iasî făină, nu mălai” = termen stiințific pentru determinarea granulației unui material
„Ie spectacol” = așa ceva nu s-a existat pe fața pământului
„Trebui sî iasî la ieN” = adică trebuie să se potrivească perfect
„Io am vrut sî le arât că știu cu ce sî mănâncă” = după două ore de discuții în contradictoriu, până și cel mai zelos angajat de la Hornabach i-a cedat.

După ce a ciopărâțit vreo jumătate de tonă de travertin zămislit din cine știe ce carieră a Turciei, proiectul „baia” s-a oprit. Ăia care veniseră să ia măsuri pentru sticla cabinei de duș au rostit și ei cuvintele magice: „Ie o problemă”. Iar nea Florin parcă s-a luminat. „Așa e. Ie o problemă. Proiectul e greșit”. Unghiuri peste unghiuri, drepte, strâmbe. Pitagora se răscolea în mormânt cu tot cu teorema lui.

Am rezolvat-o cu o poză pe care o făcusem înainte să mă dușez la un hotel din Malaga. Nu mie. Dușului. Providența. Și uite așa, Domnul Problemă a reușit să încleieze toată baia în piatră și să concluzioneze cu satisfacție: „Ie spectacol”. De pe margine nu era chiar de aplauze la scenă deschisă, dar cum nu era vorba de reconsolidarea unui mansion englezesc, am mers mai departe.

Au urmat apoi restul lucrărilor. Dar eram deja călit. Reușisem chiar să-i scot din vocabular „Ie o problemă” după ce am luat foc la vreo 20 de probleme înșirate într-o singură seară.

VA URMA

P.S. Data viitoare când o să mai aud pe cineva folosind expresia „Casă de piatră” o să strig scurt: „Ie o problemă”. Și o să îl recomand pe nea Florin și un tratament cu zeamă de lămâie.