Cred că am adunat peste 10.000 de kilometri alături de Ciprian, fotograful Automarket. Câteva saloane auto, multe ore de sesiuni foto la noi în țară și câteva proiecte speciale. Unul dintre ele ne-a purtat prin România în urmă cu fix șase ani. Am pornit în căutarea iernii și a primului strat de zăpadă cu un Fiat Punto și un set de anvelope de iarnă.
Ciprian e cuminte. Mai ales de când s-a inventat Facebook-ul. Are însă o condiție esențială, pe care nu mulți dintre noi, cei din redacția Automarket, i-o îngăduim. Imediat ce urcă în mașină își înfige muzica în sistemul audio al mașinii. Pot spune că am făcut împreună trecerea de la CD-uri la stick-uri USB. Varianta asta de stocare e mai fericită. Încap mai multe melodii decât pe CD și ai mai puține șanse să asculți Cedric, Deliric și alți rapperi cu ”-ric” de trei ori în aceeași zi.
Ah! Am uitat să vă spun. Cam asta ascultă el. Cu mici excepții. Deci e destul de greu să găsim ceva în comun pe CD-ul sau stick-ul cu câteva sute de melodii. Nici nu credeam că există atâția rapperi români. Dar, nu știi niciodată ce îți rezervă subsolul. Adică underground-ul românesc. Recunosc, am o toleranță muzicală ridicată. Așa că rezist poate și cinci, șase ore în rime sacadate, bubuială și câte un sâsâit necorectat de logoped la vârsta potrivită.
Și uite așa mergeam noi de vreo trei zile prin România, fără urmă de zăpadă, întorcând CD-ul de pe o parte pe alta. Locuri frumoase, poze memorabile, aceeași bubuială, alternată timid cu vreun radio de prin Covasna, preț de vreo două trei melodii, cât ținea semnalul.
N-am să uit însă urcarea de pe Transfăgărășan. Însorită, umedă, cu șiroaie de apă scurgându-se la vale și un ruginiu care se decolora pe măsură ce urcam spre Lacul Bâlea. A fost una dintre puținele dăți în care am tăcut amândoi, am ascultat și am simțit cum trece prin noi lumina aia de sfârșit de toamnă, de an, de viață. Leonard a cântat gutural, grav, așa cum o făcea întotdeauna. Hallelujah. Iar noi am cântat împreună cu el, din toți rărunchii, cu o poftă de neimaginat, fără a părea surprinși vreo secundă unul de celălalt. Sunt puține acele momente în care muzica se lipește la dungă cu ceea ce a zugrăvit natura în jurul tău. Sunt puține, dar îți ștanțează iremediabil memoria.
La Bâlea Lac am găsit prima brumă de zăpadă. Am coborât tot cu Cedric, Șișu, Puia și băieții. Dar în cele șapte zile, Leonard a mai cântat de vreo câteva ori. Odată chiar la Roșia Montană, pe o ploaie gri ca decorul de dincolo de geam.
Azi dimineață ne-am întâlnit din nou la poze. Cu o Toyota Corolla. De data asta, fără Leonard.
