Cum se vedea 23 august din mașina lui Ceaușescu

Înainte de 1 decembrie a fost 23 august. Până în 1990, românii își sărbătoreau ziua națională în mijlocul verii. Iar fiul de cizmar nu lipsea. Îi plăcea marea de oameni care își ridica deasupra capului cartoanele colorate, chiar dacă erau în soare de ore bune, iar temperatura asfaltului depășea 40 de grade.

Cu hainele colorate, cu garoafe adunate într-un buchet silfid, cu eșarfe de șoim al patriei sau cu uniforme militare. Toți își jucau rolul pe tabela de marcaj umană, înșirată pe iarba sau în tribunele stadionului național 23 august.

Până la baia de mulțime din arenă, Ceaușescu făcea un mic duș și pe drum. Un Aro 306 se scurgea pe culoarul străjuit în stânga și în dreapta de un lanț uman. De multe ori ieșea prin trapa generoasă alături de Elena și împreună își fluturau mecanic mâinile.

Mașina lui Ceaușescu

Vreme de o zi am intrat în pielea celor doi și a omului care îi strecura printre oameni. Asta pentru că am avut ocazia să urc în mașina foștilor dictatori.

Cum se simte o mașină creată special de inginerii români pentru cuplul dictatorial, aflați cu un click mai jos. Mașina se află acum în proprietatea unor pasionați și poate fi admirată la Păstrăvăria Brătioara, de lângă Câmpulung.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.