Primul meu RMN

Când tu ai doar 31 de ani, iar coloana ta se simte ca a unui pensionar de 70 de ani blocat în fotoliu de intrigile siropoase ale unui serial turcesc, înseamnă că trebuie să faci ceva ca să nu ajungi la ceva ce taie mai bine decât cuțitul de bucătărie și se numește bisturiu. Însă, până la antrenamente draconice de gimnastică medicală a la Nadia Comăneci și ore de înot cu Michael Phelps, am de făcut un RMN.

Îmi recunosc virginitatea când vine vorba de spitale și analize. Acele înfipte în vene, căutând lacom câțiva stropi de sânge pentru analizele uzuale, au fost singurele experiențe traumatice pentru mine. Așa că la RMN m-am dus ca mielul la tăiere, bucuros totuși că nu se taie nimic acolo. Văzusem eu prin filme că e vorba de un tub uriaș care se plimbă de-a lungul corpului tău, iar tu aștepti acolo, cuminte și îmbrăcat, să te miroasă.

”Dezbracă-te și rămâi doar în chiloți”, îmi spune doctorița după ce îmi smulge foaia din mână. Am pus-o. Deja nu mai semăna cu ce văzusem eu la televizor. Și nici a scenariu de film porno nu-mi mirosea. Mă conformez și mă ascund după o draperie circulară, ceva mai groasă ca la duș. Mi-am adus aminte instant de momentele în care probai blugi turcești prin bazare improvizate din provincie. Tot improvizată era și cabina de schimb. Arunc hainele instant, ca și când aș fi făcut serviciul militar obligatoriu. Pun pe mine un halat albastru și parcă sunt în Anatomia lui Grey. Cu miros de Ariel și clor de clinică privată. Surpriză: mă așteaptă și cei mai ieftini papuci de hotel, atât de străvezii că parcă zăresc Parisul. Din fericire sunt de unică folosință.

Gătit așa, deschid ușa grea și groasă ca poarta Băncii Naționale. Dau cu ochii de tub și nu e deloc așa mare și SF cum mi-l imaginasem eu. În locul LED-urilor și ecranelor găsesc o gaură îngustă și o targă pe care trebuie să mă sui de îndată, pentru că întârziasem cam mult cu dezbrăcatul. Dovadă că armata mea nu era tot una cu armata lor.

”Trebuie să vă puneți căștile astea”, îmi spune doamna blondă tunsă bob, care a aflat între timp că sunt virgin în ale RMN-ului. Îmi vine în cap zgomotul monstruos al motoarelor V12 care îmi vibrau timpanul acum vreo opt ani la FIA GT București. Ce poate fi mai rău de atât? Așa că încerc să fac pe eroul.

”Vă place muzica electronică?”, mă întreabă aceeași doamnă, zâmbind malefic. ”Nu mă dau în vânt”. ”Atunci vă sfătuiesc să le puneți și să stați nemișcat. Durează cam jumătate de oră”.

Cât? Am întrebat în gând, cu ochii bulbucați, în timp ce mă lăsam introdus în tubul de plastic. Eu citisem că durează doar 15. Semnasem că nu sufăr de claustrofobie. După cinci minute cu ochii pironiți în cei 10 centimetri care mă despărțeau de peretele tubului, m-am răzgândit.

”Hai că n-a murit nimeni de la un RMN. Sau a murit? Poți să mori de la radiațiile astea? Cred că aș putea să dorm jumătate de oră. Am luat și Mydocalmul ăla acasă… poate mă fură somnul. Eu la prânz fac urât. Bine că n-am mâncat, că altfel dormeam cu sforăituri și trezeam toată clinica. Dar oare dacă mâncam se vedea ceva în stomac? Ce culoare urâtă are tubul ăsta. Seamănă cu vopseaua aia bej din cutia metalică cu care tata vopsea caloriferul din fontă. Cred că ăsta e un RMN mai vechi. Altfel ar fi avut televizor aici deasupra capului. Chiar dacă avea, era prea aproape ca să poți vedea ceva”.

În timp ce purtam tot felul de conversații idioate cu mine, la trecerea timpului, a început muzica. Tot felul de ritmuri ciudate. Bubuituri, zăngănit, toaca de la Mănăstirea Putna. Unele mai puternice, altele mai slabe. Eram la Sunwaves 100, ediția jubiliară din 2030. Suna totul așa futurist. Tiesto, ATB și alți specialiști în muzică electronică ar trebui să facă câte un RMN la șase luni. Așa, pentru inspirație.

Targa începe să se încingă. M-a avertizat doamna cea blondă că sub ea se află o antenă care se va încălzi. Nu-i problemă. Rezist bine la căldură. De obicei, am nevoie de cel puțin 10 minute în saună uscată ca să încep să transpir. N-apuc să-mi termin gândul că două broboane de sudoare se ițesc pe frunte. Una curge încet spre creștet, iar cealaltă a luat-o la vale către tâmple. Știți picătura chinezească? Ei bine, eu primisem două. Mă gândesc la Vunk și la versurile lui Cornel Ilie: ”Mi-ar da mie regatul, calul și coroana doar să…mă scarpine și pe mine cineva în cap”

Cursa broboanelor este întreruptă. Targa iese afară din tub, iar eu mă ridic asudat. Întreb de efecte adverse: vomă, vărsături? Ceva urât? Nimic. Poate doar o poftă nebună de a mă scărpina în cap.