Am visat întotdeauna la un cărucior plin cu lăcuste, greieri, viermi prăjiți, găluște de porc cu susan sau pachețele de primăvară cu carne și lemongrass, împins de un vietnamez pe străzile din Saigon sau de un cambodgian prin Phnom Penh. Ideea de mâncare cumpărată din stradă, adică street food, m-a fascinat și, recunosc, nu m-am gândit nici o secundă că ar fi insalubră și periculoasă.
La noi în țară însă, lucrurile stau altfel. Conceptul nostru de street food înseamnă vată pe băț vândută la Circ, porumb fiert sau copt și cel mult un hot dog cu muștar și ketchup. Suntem ușor cam varză călită la acest capitol.
Din fericire ne salvează valul de oameni tineri, care au mai văzut un Bizzare Foods cu Andrew Zimmern sau un Parts Unknown al lui Anthony Bourdain. Așa că Bucharest Street Food Festival promitea să fie un uriaș ou Kinder cu surprize. Și a semi-fost, dacă dăm la o parte multiplele tarabe care se întreceau burgeri: Ăla mare și Frumos, Ăla Clasic, Godfather și alte nume inspirate, frumos scrise cu creta pe ușile negre.
După ce a descoperit McDonalds și cele 11 ingrediente din puiul prăjit al Colonelului Sanders, poporul român a trecut la șaorma. Transformată rapid în pâinea noastră cea de toate zilele. Așadar, ne-am americanizat imediat după revoluție cu lanțurile de fast-food, ne-a orientalizat în pragul mileniului trei. Iar acum ne pregătim din nou de americanizare, cu cea mai variată ofertă de burgeri din sud-estul Europei. E la modă, e gustos, e simplu și te lasă să te joci cu ingredientele. Burgerul românesc a crescut mult calitativ, deși există șansa să găsești și carne de mici reinterpretată.
Am rezistat tentației de a mă mânji la gură cu suculența cărnii de vită și a sosurilor. Am rezistat și am pus botul la o poveste interesantă, scrisă de trei băieți deasupra unui logo cu un cap de oaie. Arrosticini sunt niște frigărui italienești, care… Iar de aici mi s-a rupt filmul. Dacă ai spus mâncare din Peninsulă am uitat și de greieri și de lăcuste și de cutiile cu noodles pe care le văzusem mai devreme și care îmi păreau mai degrabă niște spaghete nereușite.
Băieții ăștia trei cu frigăruile lor m-au îmbrobodit rapid. Au vorbit frumos, mi-au povestit cum s-au apucat ei de afacerea asta și de unde le-a venit ideea cu Arrosticini. Asta în timp ce frigăruile din carne de oaie (apropo, ar fi trebuit să fie și de ied), subțiri și delicate, sfârâiau pe un grătar special.
O bucățică de pâine crocantă iese de sub toast, iar Mihai o stropește cu ulei de măsline și sare. A fost puțin prea sărată, Mihai. Apoi frigăruile sunt înfășurate într-un staniol la fel cum fac florăresele la colț de stradă cu buchetele pe care le cumperi în grabă. Băieții îmi spun că nevestele lor le-au sugerat să servească frigăruile sub forma unui buchet de flori. Iar ei, bărbați ascultători, au renunțat la ideea unei farfurii de plastic și au ales varianta asta. Bună variantă, bune și frigăruile, deși carne ar trebui să fie ușor mai fragedă. Pornografia gustativă și olfactivă s-a încheiat cu o pungă mică (PREA MICĂ) de cartofi aurii, înnobilați cu un praf de cimbru, busuioc și alte buruieni aromate. Băieții n-au unpunct de lucru și merg mai mult pe la evenimente, așa că Arrosticini nu cred că vor deveni foarte populari în viitor. Din păcate. Săptămâna viitoare însă, adică în weekendul 17-18 septembrie vor campa în Piața Amzei.
Și cum un buchet de frigărui nu merge fără o altă atenție lângă, am așezat o bere românească. Nemțeana. A unor băieți de la Roman, care cică ”e tot pe acolo prin Moldova”, ca să îl citez pe unul dintre ei. Unul chiar s-a chinuit să îmi explice că e făcută după o rețetă din anii 80 și că berea e pils, dar poate deveni nefiltrată dacă agiți reziduurile de pe fund. În tot acest timp, un al treilea, cu o pălărie de Safari (din păcate nu era de vietnamez), turna berea uleioasă la draft. Eu n-am găsit urmă de pils în ea, dar nu l-am contrazis pe băiatul bărbos care povestea cu atâta poftă, duhnind simpatic a bere: pils, nefiltrată. El știa.
Am încheiat cu franceza senzuală a fetelor de la Nouvelle Vague, care s-au întins până spre miez de noapte.
Și dacă tot se apropia ceasul de 00:00, n-am putut să sar peste desertul de la miezul nopții. După ce mi-am exersat reflexul lui Pavlov pe clătite, prăjituri de casă și înghețățuri bio, m-am oprit iarăși la visul cu care am început povestea asta: Thailanda. Mă rog, Vietnam, Thailanda, Cambodgia, ”tot prin partea aia de Moldovă”, cum spunea băiatul de la bere.
Am văzut cum întindeau niște copii înghețata pe niște tăvi reci, adăugând din când în când lapte și ingrediente. Aveau ceva din măiestria meșterilor populari care modelează lutul. Doar că ei modelau înghețata. Și au modelat divin un bulgăre cu fulgi de cocos și unul cu fructe de pădure. Înghețata thailandeză a meritat fiecare clipă petrecută la coadă alături de fețele colorate ale celor care tocmai aterizaseră de la Color Run să refacă procentajul de calorii pierdute. Scoops Homemade Hapiness se numește înghețătăria. Și mi-au zis băieții că din 1 octombrie vor învârti înghețata și în București, în Mall Promenada.
Cam așa a fost Bucharest Street Food Festival pentru unul care a fugit de burgeri și sandvișuri cu multă pâine. Sunt acolo povești frumoase, cu tineri antreprenori, cu mult mai mulți decât cei pe care i-am descoperit eu în doar două, trei ore petrecute acolo.
Credit foto: Bucharest Street Festival, Arrosticini, Scoops, Nemțeana