Adevărații covrigi de Buzău

Nu cred că săream de șase ani și de genunchii tatei atunci când făceam cunoștință cu aerul cald al brutăriei în care lucra mătușă-mea. Pe atunci se numea Spicul și era la parterul unui bloc pe bulevardul Unirii, poate cea mai circulată stradă din Buzău. Eram atent la traversare, deși, de multe ori, căscam gura la șantierul în care se excava fundația viitorului McDonalds. Pe schiță apărea și un tobogan colorat.

Avea și magazin la stradă, însă în brutărie intram mereu pe ușa din spate. O ușă grea, care își lăsa mereu drept amprentă un miros ascuțit de fier pe mâinile mele. Dincolo de ea te izbea un aer cald și un vârtej de făină pe care îl ridicai de pe podeaua mozaic. Zeci de saci de făină stăteau aglomerați într-un colț, sprijinind un perete în așteptarea malaxorului care îi va transforma în cocă.

adevărații covrigi de buzău

De cele mai multe ori mă întâmpina vreo colegă. Mătușa nu se prea putea dezlipi de locul ei. Iar locul ei era la o masă uriașă din lemn, în jurul căreia erau adunate femei cu halate albe, pline de făină. Cu mâinile albe mai îndreptau din când în când boneta strâmbă care încerca să țină la un loc părul vâlvoi.

Nu o să pot descrie niciodată în cuvinte viteza cu care duzina de mâini crea acei covrigi. Dintr-un boț de cocă, palmele rulau un fir subțire, ale cărui capete se lipeau fără comentarii sub presiunea degetelor. Totul dura maxim două secunde. Cu tot cu aruncatul covrigului în mijlocul mesei. Abia dacă apucai să clipești.

adevărații covrigi de buzău

Singurul bărbat de la masă mânuia o prăjină de lemn, albită de coca întărită de-a lungul anilor. Era ca un dresor: covrigi smeriți urcau ordonat pe nuia și apoi se scufundau într-un bazin plin cu apă albă. Era ca o cadă uriașă din beton, plină cu supa albicioasă și cleioasă a măcinicilor. Nu zăboveau mult acolo, pentru că erau azvârliți pe o bandă rulantă care-i trimitea la copt.

Nu știu ce dragon scuipa flăcări în pântecele cuptorului și nici care erau temperaturile acolo, dar pe partea cealaltă covrigii ieșeau rumeniți la perfecție. Frigeau. Dar de multe ori nu puteam să rezist. Covrigul sărea în mâinile mele ca un popcorn în ulei încins. Merita osteneala, pentru că nimic nu o să mai semene cu gustul acela cald, moale și vanilat.

adevărații covrigi de buzău

Cred de aceea nu m-au atras niciodată covrigii ăia vânduți la tejghea, deja reci. Chiar dacă păreau și mai aromați și erau casanți când îi strângeai în pumn. Îmi plăcea asta și de multe ori făceam bucăți un șir întreg de 25 de covrigi, fără să mă ating de vreunul.

Mai era și perioada sărbătorilor, când fluxul de covrigi scădea, fiind înlocuit de sute de cozonaci rumeniți. Numărul sacilor de făină creștea și abia dacă te puteai strecura prin spate. Mirosul însă… Ciocolată, amestecată cu esențe și, doamne ajută, rahat. Te izbea și îngenunchea orice autocontrol. La cozonaci nu era voie. Puneai mâna, zburai. Și aș fi zburat bucuros, dacă puteam să iau cu mine un cozonac întreg, lucios și presărat cu nucă.

Comments

  1. IULIAN ANDRONACHE March 17, 2018 / 11:28 am

    SI EU AM CRESCUT CU ACEI COVRIGI SI ADEVARAT ASA ESTE , NUMAI CA ACEI COVRIGI MAI SE GASESC DOAR LA BRUTARIILE CU VANZARE LA GEAM.
    COVRIGI DE BUZAU MARCA INREGISTRATA NU AU NICI-O LEGATURA CU ADEVARATI COVRIGI DE BUZAU CE SE FACEAU ODATA . NU AU NIMIC IN COMUN NICI MACAR FORMA , DE RETETA SI FELUL IN CARE SE FAC ,NICI NU MAI VORBIM .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *