Cum să confunzi Budapesta cu București?

N-am înțeles niciodată cum pot confunda unii Bucharest cu Budapest. În afară de apropierea sonoră a numelor, cele două capitale sunt la fel de asemănătoare ca merele pădurețe și merele golden. Unde mai pui că ambele sunt scindate de două limbi de apă, Dâmbovița și Dunărea.

După ce cobori însă din ignoranța profanului care arată cu degetul pe un atlas al Europei și începi să te scurgi ușor pe șoseaua care mărginește Dunărea pe malul Pestei, o să zâmbești la confuziile celebrilor Michael Jackson, Lenny Kravitz sau Blaze Bayley.

Diminețile au un aer mai răcoros și ceva mai leneș decât în București. Abia pe la 9:00 vitrinele încep să fie îmbietoare, iar mirosul de cafea să izvorască dincolo de umbrelele abia deschise. Poți să combini cafeaua cu lapte cu unul din numeroasele produse de patiserie sau poți să te întinzi pe scaunele unui restaurant al cărui unic scop este să-ți ofere doar un mic dejun fantastic.

Când trei sferturi dintre paginile meniului îți vorbesc doar despre ouă poșate, sunny side, omlete, fasole cu cârnați, bacon crocant, clătite americane, boluri uriașe cu musli, suc de portocale proaspăt stors și cafea, înțelegi că A la Maison vrea doar să-ți ofere un start bun. Restul zilei ești pe cont propriu.

Și ai nevoie de toate cele de mai sus pentru a fi gata să îndoi talpa adidașilor de-a lungul a cel puțin 10 kilometri. Distanța minimă pe care o vei face în fiecare zi, dacă îți dorești cu adevărat să vezi care este diferența dintre Bucharest și Budapest. Dacă te țin picioarele, poți alege să faci un tur gratuit de trei ore, la pas, ciulind urechile la engleza perfectă a unor băieți pe care îi găsești îmbrăcați în albastru în piața uriașă din fața Catedralei Sfântului Ștefan.

N-ai cum să ratezi Catedrala. E cea mai mare din Budapesta, a fost construită de-a lungul a 50 de ani, în secolul 19. În domul uriaș urci cu 500 de forinți, pe care ar fi bine să-i ai fizic. Cred că religia maghiară interzice cardurile, euro sau alte ispite diavolești. Merită să urci treptele pentru a putea admira piața și centrul orașului de la aproape 96 de metri. Dacă ți-a picat greu micul dejun, poți să iei lifturile. Dacă ești mai curajos, poți să pompezi niște efort în gambe urcând scările.

La pas prin Buda

Tot despre efort vorbim și pe malul opus. În vârful vechii Buda stă cocoțată biserica Matthias. Gard în gard cu un Hilton care bruiază atmosfera veche cu modernismul geamurilor sale imense. În turnul bisericii Matthias trebuie să urci 197 de trepte. Primești încurajări pe parcurs, din 25 în 25 de trepte. E propriul tău maraton. Iarăși simți că îți explodează picioarele și descoperi mușchi pe care nu credeai că îi ai. De la înălțime însă, poți să scanezi liniștit întreg orizontul capitalei maghiare. Ți se taie răsuflarea. Fie că e datorită imensității urbane, fie că e din cauza scărilor.

Ca să îți mai vină sufletul la loc, întinzi pătura pe un petec de iarbă din fața bisericii și picotești câteva minute cu ochii mijiți la turnurile ascuțite și albastrul cerului. Poezie. Dacă nu te regăsești în moțăiala prânzului, poți să caști gura la plăcile lipite de pereții caselor din acea zonă. O să ai surpriza să citești în românește că pe acolo s-au tipărit cărți scrise în dulcele grai ardelenesc de către Samuil Micu-Clain, Petru Maior și Gheorghe Șincai.

Pentru cei mișcați de pictură și de curenții controversați care s-au amestecat în capul unui geniu precum Picasso, Castelul Buda adăpostește o expoziție care îți fură cel puțin trei ore din viață. Pleci obosit, dar mai bogat vizual. Dacă îl urăști pe Picasso după ce l-ai văzut pe Andy Garcia în Modigliani, atunci ai ocazia să-l trădezi pe spaniol cu o vizită la tablourile rivalului său italian, găzduite de același castel.

Ca să te desprinzi de istoria din Buda poți să te lași în voia unuia dintre cele mai populare funiculare din Europa. Asta dacă vrei să te bată soarele în cap alături de o duzină de turiști chinezi, înarmați cu aparate, umbrele și pălării, înșirați conștiincioși la coadă. Mai bine o iei la pas și apuci să faci câteva fotografii memorabile Podului cu Lanțuri de peste Dunăre: Szechenyi Chain Bridge. Experiența unor imagini memorabile, pe care te vei grăbi să le urci pe toate rețelele sociale unde vânezi aprecieri, va continua odată ce vei ajunge pe pod. Fiecare parte îți oferă ocazia de a surprinde orașul din două perspective. Ca atunci când îți separi ochii cu muchia unei uși fixate în vârful nasului.

Cina și apusul la Budapesta

Și dacă nu te poți sătura de priveliște, cotești dreapta imediat ce cobori de pe pod și te lași răsfățat la unul dintre cele mai populare restaurante plutitoare ale orașului. Spoon are chelneri atenți, apă San Pellegrino, un plating cum vezi în emisiunile cu bucătari celebri și ocazia de a sorbi un apus de poveste. De fapt, imaginea soarelui roșu care coboară după conturul clădirilor istorice din Buda poate fi văzută din mai multe puncte ale orașului.

Unul dintre ele este Podul Libertății (Szabadsag hid, Liberty Bridge sau Freedom Bridge). Tinerii se adună aici la apus, echipați cu doze de bere, sticle de vin, uneori și pahare. Soarele coboară în acorduri de chitară și bălăngănit de picioare cocoțate pe metalul verde, nituit în anul 1896. Ar mai fi o terasă cu hamace și fotolii confortabile, tot pe ”malul Pestic” al Dunării, imediat sub același Pod cu Lanțuri.

Seara poftele pantagruelice se potolesc cu zecile de restaurante adunate ca ciorchinele în jurul Bisericii Sfântul Ștefan. Desertul vine obligatoriu sub forma unui trandafir cu arome ciudate de înghețată Gelarto Rosa, înfiptă în cornet. Și dacă ai poftă de vin, fură două pahare de la Divino, pline cu Tokajy Harslevelu de la crama Dominium. Neapărat rece. Chiar dacă Divino se închide la 00:00 punct, poți să rămâi cu paharele pe treptele din aceeași piață a Catedralei.

Cam la un kilometru distanță, mirosul de kabap și gulaș se amestecă în vacarmul celebrei străzi comerciale Vaci. Multe magazine de suveniruri, chelneri insistenți, muzică latino și un bar de gheață, la fel ca cel pe care îl construiesc românii la Bâlea Lac în sezonul rece. Dacă ajungi aici până în ora 22:00, prăjiturile și ciocolata de la Gerbreaud nu sunt de ratat. Cutiile lor de ciocolată le bat pe cele de la Leonidas în eleganță și cu siguranță așează un zâmbet celor de acasă, care ți-au spus deja că așteaptă suveniruri ungurești.

O scaldă ungurească la Gellert

Pe lista lucrurilor esențiale trebuie să treci și vizita la unul dintre cele două SPA-uri mai vechi decât cada de fontă din băile apartamentelor comuniste. Gellert SPA, inaugurată în anul 1918 alături de hotelul cu același nume, este o bătrână demonstrație a faptului că românilor le-au trebuit aproape 100 de ani să aibă un Therme similar în Balotești. La Gellert găsești bazine cu apă caldă, dar și o piscină exterioară cu valuri sănătoase, care pot dezgoli părțile intime ale domnișoarelor cu costume de baie fragile ca bibelourile de porțelan în mâinile unui copil de doi ani. Există și o saună uscată, nu foarte mare, în care ai șansa să transpiri mai degrabă de nervi, dacă te nimerești împreună cu un grup de turiști japonezi care se vântură pe ușă mai ceva ca un curent din strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Al doilea cel mai frumos tramvai din lume este galben și pare de o vârstă cu mastodonții albi pe care îi vedem în București. Deci unde e frumusețea? Frumusețea constă în traseul tramvaiului de-a lungul Dunării. E cam greu să te strecori la orele de vârf, darămite să mai admiri peisajul. Dar dacă găsești un geam liber și un loc pe scaun, uiți repede de aglomerație.

Budapesta are și povești triste. Cum ar fi cea a evreilor descălțați și apoi executați pe malul Dunării, chiar în fața clădirii Parlamentului. Dovadă stau zecile de perechi de pantofi din fier, înșirați pe malul fluviului. Clădirea Parlamentului este a treia cea mai mare din lume. Măcar aici i-am depășit pe unguri. N-aș putea spune același lucru dacă e să mă refer la regulile de vizitare, la atracțiile din interior și la arhitectura care îți declanșează aparatul foto de cel puțin 50 de ori.

Tot trist este și monumentul dedicat evreilor, amplasat în piața Szabadsag. Ridicat într-o noapte de iulie, în anul 2014, de către controversatul Viktor Orban, monumentul este contestat de cei care susțin că Ungaria i-a primit pe nemți cu brațele deschise și a contribuit la masacrarea a aproape jumătate de milion de evrei. În semn de protest, oamenii au adunat în fața statuilor obiecte personale ale celor care au plecat spre camerele de gazare. Este o Listă a lui Schindler sau un Son of Saul pe care le vezi cu ochii deschiși. O excitare violentă a nervului emoțional de către pantofi roși de vreme, jucării de pluș ori valize de lemn.

Iertarea, resemnarea sau simpla uitare vin după ce te pierzi din nou pe străduțe, după ce asculți clinchetul unui cântăreț la pahare pe malul Dunării sau după ce asiști la un dans senzual al unor cupluri într-o piață publică. Un dans fără vârstă, creat doar din plăcerea de te undui pe o muzică în surdină, în aplauzele trecătorilor.