Nea Gică, dirijor la păstrăvărie

N-a mai plouat de vreo trei săptămâni. E o arșiță care trece chiar și prin umbra timidă a celor câțiva copaci. Mergem în spatele unui Golf care ridică în urma lui rotocoale de praf galben. Chiar dacă avem geamurile ridicate, două trei acorduri de muzică lăutărească tot răzbat în interior. Trecem printre grătare cu fum gros de mici și cârnați, burți goale, chiloți și portbagaje larg deschise, lasându-le drept amintire norul de praf galben.

Land Cruiser-ul mușcă parcă și mai tare din glodul pietrificat, scrâșnind în iarba verde din fața unei porți mari din lemn. Trecem dincolo și deasupra noastră se prăvălește un munte de verdeață și apă năvalnică. Păstrăvăria e ca o oază în mijlocul unui deșert de praf și manele.

Păstrăvăria Brătioara

Nea Gică ne face cu mâna din depărtare și se apropie grăbit. ”Eram la afumătoare. Mai aveam vreo 10 de urcat pe sârmă. Tre` să stau cu ochii pe ea, că nu te joci cu focu`”.

Cu un tricou roșu înfipt în pantalonii maro de stofă, sugrumat la brâu cu o curea de piele, Nea Gică ne petrece pe lângă luciul apei. Lucrează la veche păstrăvărie de 26 de ani, dar e ca un sugar la sânul mamei, dacă ne gândim că primul bazin s-a născut în vremea primului Război Mondial.

Ne-au zis ăștia bătrânii că satul ăsta a fost cucerit de nemți. Da. Serios. Umblau p-aci pe drumul ăsta pe care ați venit. Și au făcut primul bazin cu pește, ca să aibă ce mânca în vremea staționării”.

Păstrăvăria Brătioara

Deși lucrează aici de mai bine de un sfert de veac, Nea Gică nu știe să ne arate primul bazin. Probabil nici nu mai există în forma inițială, având în vedere că au trecut aproape 100 de ani de atunci. 100 de ani în care dintr-un singur bazin au răsărit 30. De toate mărimile, stropite din belșug de apa învolburată a râului Brătia, un șuvoi de apă lung de vreo 50 de kilometri, care izvorăște din masivul Iezer-Păpușa. Pe cărare, din loc în loc, apare câte o ”gură de canal” prin care apa curge cu viteză. Fiecare bazin are o țeavă prin care miliarde de stropi oxigenați dau viață păstrăvilor din adâncuri. Unul e secat, iar în capătul țevii e legată cu sârmă o buturugă.

Nea Gică aduce cu el o găleată cu mâncare. Sute de bucățele mărunte, tăiate fix la aceeași dimensiune, negre ca tăciunele: ”Sunt resturi de pește, tocate și compresate”. Înfige apoi o lopățică zdravănă și o aruncă cu naturalețe în bazin. O arcuire din încheietură, ca a unui țăran care aruncă semințe în brazda abia răscolită de plug. Sute de păstrăvi încing salturi nebune, încovoiate, de parcă ar lupta pentru un aur la săritura în înălțime la olimpiadă. Nea Gică e un dirijor: întinde bagheta magică și păstrăvii execută pleoscăiala fără să falseze.

Eu le dau să mănânce doar dimineața. Acuma e o excepție, că ați venit voi. E un premiu. Nu vreau să le dau până crapă.Păstrăvul mănâncă până moare. Vreau să crească ușor, să nu aibă gustul ăla sec pe care îl au ăia din magazin.

500.000 de păstrăvi trec în fiecare an prin mâinile lui nea Gică. Îi mulge pe toți de icre. Îl mai ajută și soția. Au grijă împreună de păstrăvărie și ajută ca ferma să producă anual 25 de tone de păstrăvi pentru consum. Duzina de pești frumos aranjați în fumul de brad intră și ei la socoteală.

Noi am învățat după cărțile lui Paul Decei. Când am făcut școala ne zicea că o să crească consumul. O să vedeți voi că peste 20 de ani o să cumpere lumea mai mult pește ca acum. Și noi pe atunci produceam maxim o tonă aici. Îți dai seama ce om era ăla, dacă el știa de atunci cum o să fie”.

Păstrăvăria Brătioara

Ne întoarcem la intrare, lângă bazine din plastic, rotunde și albastre. Aici se învârt mii de mormoloci albi sau gri. Cel puțin așa-i vedem noi. Nea Gică ia în pumn niște prafuri dintr-o fostă cutie de smântănă. ”Aici am păstrăv somonat, așa îi zice. Și mai am și niște păstrăv auriu și curcubeu. Nu credeam că o să se prindă în zona noastră. Dar văd că le priește. Pe aștia îi am din aprilie. Fix de Paște au ieșit.

Chiar dacă se mănâncă mai mult pește decât acum 20 de ani, românii preferă tot ceafa de porc sau copanele de pui. Chiar dacă grătarele sfârâie la nici 300 de metri de păstrăvărie, foarte puțini au bătut la poarta din lemn.

Păstrăvăria Brătioara

”Au venit puțini azi. Vreo cinci, șase. Și au luat câte unu, câte doi. Noroc că a venit vineri unu` și a luat o sută pentru un parastas”.

Grosul producției de pește merge la o păstrăvărie soră, la vreo 20 de minute de mers cu mașina de aici. Pe malul râului Brătioara, afluentul Brătiei care dă viață celor 30 de lacuri. La Brătioara, păstrăvul sare în vârful grămezii de pesmet sau fulgi de porumb, pentru ca mai apoi să ajungă în farfuriile celor care se abat din drumul lor către Pitești, Bran sau București pentru a înfuleca din rodul apelor de munte. De multe ori, pentru că așa-i modern, păstrăvul își face prieteni din alte țări, cum ar fi moelleux au chocolat, tarte cu migdale sau cheesecake-uri.

Păstrăvăria Brătioara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *