
Nu știu dacă ne vom vindeca vreodată de boala parcării. E în genele noastre să parcăm oriunde: cinci minute pe trecerea de pietoni, 10 minute chiar în dreptul semaforului, o iarnă întragă pe locul deszăpezit al vecinului sau o viață pe trotuarul din fața blocului.
Pe măsură ce mergi către Vest, astfel de apucături dispar. La Viena ajungi să plătești doi euro pe oră în centrul orașului și vreo 15 euro pentru cinci ore petrecute în parcarea de la Schonbrun. În Londra însă, trebuie să fii pregătit pentru exagerări. De la amenzile care ajung ușor la 100 de lire sterline în zonele centrale, până la prețul locurilor de parcare.

În 2013, aflam că un loc de parcare în cartierul exclusivist Hyde Park Gardens costă 300.000 de lire sterline, echivalentul a 385.000 de euro. Culmea, la trei ani distanță, cel mai scump loc de parcare din Londra se vinde tot în această zonă.
Parcela de pământ cu o lungime de șase metri și o lățime de 2.5 metri ajunge să coste 350.000 de lire. Transformăm asta în euro și ajungem la incredibila sumă de 450.000 de euro. Și, pentru ca povestea să fie exagerată până la final, fericitul cumpărător va avea drept de utilizare a locului de parcare vreme de numai 88 de ani. După aceea, copiii sau nepoții săi vor fi nevoiți să mai scoată alte câteva sute de mii de lire pentru a-l păstra.
Situația stă ceva mai bine în Scoția. ”Ceva mai bine” dacă ai 85.000 de lire de cheltuit și locuiești în Edinburgh. Echivalentul a 110.000 de euro pare un chilipir pe lângă scumpetea din Londra.
Dacă locuiți în Manchester și obișnuiți să zburați mult cu avionul, aeroportul vrea să vă vină în ajutor. Scoate la vânzare 45 de locuri de parcare, toate cu un preț de 35.000 de lire, adică 45.000 de euro.

Am fi nedrepți să credem că Regatul Unit este locul în care se vând cele mai scumpe locuri de parcare din lume. Spre exemplu, un loc de parcare în centrul Manhattan-ului s-a vândut cu un milion de dolari, iar în Hong Kong a ajuns la 640.000 de dolari.
Concluzia? Piața parcărilor e o bombă cu ceas. Nu știi niciodată când explodează. Noroc că la București ceasul n-a mers niciodată.