Când simți că scenariul tău se repetă obsesiv la fiecare sfârșit de săptămână și nu poți ieși din recurența mall-ului bucureștean, a filmului de duminică și a meselor la un restaurant cu specific românesc, îți dorești explozia capabilă să-ți dea un restart. O excursie exotică, o beție cu pierderi de memorie sau măcar un concert de la care să pleci răgușit.
De multe ori însă, nici astea nu merg. Iar imaginația ta plictisită se joacă. Învie. Face exerciții. Zburdă. Bate câmpii și face exerciții de supraviețuire. Joacă un ”ce-ar fi dacă”. Ce-ar fi dacă al treilea Război Mondial ar aduce un alt Holocaust. Aș putea supraviețui? M-ar face experiența asta să iubesc mai mult viața? Aș putea să închid ochii după ce retina a mușcat involuntar din imaginea însângerată a unei gropi comune? Aș mai iubi mirosul de hamburger după ce nările mi-ar fi îmbâcsite de cenușa crematoriului? Aș mai putea să privesc o femeie goală după ce aș vedea piramide de corpuri neînsuflețite?
Ne place să credem că suntem suprviețuitori, că am depăși aceste momente, că ne-am retrage în munți, că am evada dintr-un lagăr de concentrare, că am fi un Robinson Crusoe izolat pe un petec de pământ udat cu sânge. Noi, cei care n-am putea să ne dezlipim o zi de telefonul mobil.
Ne place să credem că în cazul unui restart ca cel de mai sus, am putea scrie o poveste cu final fericit. Nu o poveste tristă ca cea a lui Saul Auslander, eroul peliculei Son of Saul. În fond, suntem ființe inteligente, cu un caracter tare, gata să suportăm cu stoicism ororile și să ne detașăm complet de țipetele și rugile celor care peste cinci minute vor înceta să mai respire.
Suntem o stâncă. Până ne prăjim. Ne prăjim dintr-odată. Un scurt circuit. Și ajungem să riscăm viața noastră și a celor nevinovați pentru a găsi un rabin suficient de nebun să înmormânteze un copil în mijlocul unei tabere naziste. Asemeni lui Saul.
Dar Saul nu stă pe gânduri. N-are timp. Saul trebuie să spele mâinile copilului mort, să-l ascundă într-un sac, să îi sape groapa și să-i rostească Kaddish. Viața lui și a celor din jur sunt doar mijloace, bonusuri, pentru atingerea țelului.
P.S. Așa că, data viitoare când îți dorești un restart sau ceva mai multe condimente în viața ta plictisitoare, mergi la un restaurant indian și caută acolo ceva picant. Pentru că Son of Saul e un film pe care-l vezi pe stomacul gol sau cu imaginația odihnită.