Să fi fost în clasa a doua când am văzut pentru prima dată Jurassic Park. Eram la un vechi cinematograf din Buzău, ascuns într-un scaun roșu, printre cei 30 de colegi de clasă. Pe vremea aceea nu exista o clasificare a filmelor după vârsta celor care pot să-l vizioneze. Așa că învățătoarea ne-a dus. Organizat. Și noi ne-am uitat hipnotizați, vreme de două ore, la dinozaurii scăpați de sub control. Și, recunosc, am pus de câteva ori mâna la ochi.
Jeep Wrangler Sahara și Jurassic Park
Am avut același instinct și zilele trecute. Deși nu se zguduia apa într-un pahar și nici nu alergau dinozaurii. Am revăzut Jeep-ul Wrangler Sahara folosit de actori în primul Jurassic Park. Cel din 1993. Era parcat sub un reflector în cadrul unei hale a Salonului Auto de la Paris. Chiar acea mașină condusă de Jeff Goldblum în lupta pentru supraviețuire dată cu velociraptori sau chiar cu T-Rex.
DeLorean DMC-12 și Înapoi în viitor
Lângă ea, o altă mașină a copilăriei. Un DeLorean. Acea mașină nebună, construită de un american nebun, ajunsă vedetă mondială după ce doctorul Emmet Brown și puștiul Marty McFly s-au întors în timp. M-am întors și eu la după amiezile de duminică, în care vedeam filmul la televizorul Daewoo din sufragerie. Pentru a zecea oară. Și de fiecare dată nu-mi puteam stăpâni uimirea la apariția lui: DeLorean DMC-12. Era mai frumos decât orice Ferrari. Chiar și decât F40-ul pe care îl lipisem cu scoci de ușa șifonierului lăcuit. DeLorean DMC-12 era un vis frumos, o mașină care trăia doar atunci, în cele câteva zeci de minute ale filmului.
Exemplarul din imagine a fost construit în anul 1981 și folosit la filmările peliculei ”Înapoi în viitor 2”, lansată în 1989.
Pontiac Firebird, alias KITT
De la exoticul DeLorean trec la o altă mașină atârnată pe sârma orelor pierdute în fața televizorului. KITT, mașina vorbitoare pe care am văzut-o pentru prima dată pe o casetă video, imediat după Revoluție. Pontiac-ul Firebird din 1982, condus de David Hasselhoff, dispunea de un computer inteligent și era capabil să fascineze mintea unui copil de numai șase ani. Devenea invizibil, era plin de luminițe colorate, putea să vorbească, să meargă pe două roți, gloanțele nu îl atingeau și, colac peste pupăză, era și negru.
Cadillac Meteor Miller și Ghostbusters
La noi în România ideea de fantome nu a speriat prea mulți copii. Așa că exemplarul Cadillac Meteor Miller din 1959 al celor de la Ghostbusters va fi privit cu relaxare. Mașina folosită de Bill Murray și Dan Akroyd a alergat cu spor toate spiritele rele din New York, iar acum își trage sufletul la expoziția pariziană.
Chevrolet Camaro SS și Transformers
Nu puteau lipsi nici cele două mașini care au aprins imaginația copiilor din generația actuală. Chevrolet Camaro SS din 1977 și un Camaro Bumblebee din 2014, pe care l-am și testat de altfel pentru Automarket. Ambele au avut roluri principale în primul film al seriei Transformers.
Ford Mustang GT390 în Bullitt
Steve McQueen nu putea lipsi din expoziție. Bine, nu chiar el, ci una dintre mașinile pe care a condus-o pe platourile de filmare. este vorba despre legendarul Ford Mustang GT390, vopsit în culoarea British Green. La volanul său, locotenentul Frank Bullitt (Steve McQueen) a creat prima urmărire la viteză reală din istoria cinematografului. Implicat în poveste a fost și un Dodge. Ambele mașini au rulat pe străzile din San Francisco cu până la 180 de km/h.
Toyota Supra și Fast and Furious
Poate cea mai tristă mașină din cadrul expoziției stătea ascunsă într-un colț: o Toyota Supra din 1994, condusă de Paul Walker în prima serie a filmului Fast and Furious. Lângă mașina cu un finisaj al caroseriei pe care mulți nu-l vor uita niciodată, stătea și un Buick Grand National creat de Vin Diesel la finalul peliculei.
Porsche 911 Carrera în Cars
Una dintre mașinile adorate de copii este și Porsche 911 Carrera 2002, folosit în pelicula animată Cars. Mașina de culoare albastră a jucat rolul frumoasei Sally.
Citroen DS 19 în Fantomas se Dechaine
Și pentru că expoziția s-a desfășurat în Franța nu puteau lipsi mașinile conduse de legendarul și mereu amuzantul Louis de Funes. Cea mai spectaculoasă a fost, de departe un Citroen DS 19 din 1964, transformat în avion. Mașina a fost modificată special pentru pelicula ”Fantomas se dechaine”.
Renault Estafette în Jandarmul se însoară
Direct de pe platoul filmului Jandarmul se însoară a fost adus un Renault Estafette din anul 1968. Mașina păstrează vopseaua albastră a jandarmeriei legendare din Saint Tropez.
Citroen Mehari în Jandarmul și jandarmerițele
Jandarmul și jandarmerițele este iarăși un film cu Louis de Funes care a dat lumii o mașină neobișnuită și extrem de populară la acea vreme. Exemplarul Citroen Mehari a fost produs în anul 1982 și era considerat o mașină excelentă pentru cei care aveau nevoie de un vehicul capabil să iasă în teren accidentat, dar care să-ți ofere și senzația de libertate a unei decapotabile.
Peugeot 403 Cabriolet și Detectivul Columbo
Un bătrân și răpciugos Peugeot 403 Cabriolet din anul 1961 era și el expus la Paris. Mașina lui Columbo, celebrul detectiv englez interpretat de Peter Falk în seria TV care a început tocmai în 1968.
Mini-ul lui Mr Bean
Mini-ul verde cu care Mr Bean a înseninat publicul din lumea întreagă nu putea lipsi. Mașina chiar a fost folosită drept shuttle pe aleile Salonului Auto de la Frankfurt, în urmă cu un an. A fost o călătorie scurtă, pe care nu o s-o uit, probabil, niciodată. Așa cum nu o să uit nici ursulețul de pluș maro, păstrat în continuare ca decor în interiorul Mini-ului.
Aston Martin DBS în James Bond Quantum of Solace
Închei cu două dintre cele mai scumpe și mai rapide mașini ale expoziției. E clar că ele i-au aparținut lui James Bond, spionul englez care și-a ales mereu mijlocul de deplasare pe sprânceană. Un Aston Martin DBS V12, sărăcit de o portieră și zgâriat după urmărirea din Quantum of Solace.
Aston Martin DB10 în James Bond SPECTRE
Și tot de la James Bond citire, ultima fiță semnată Aston Martin, produs în doar 10 exemplare, nici unul destint publicului. Toate destinate spionului și acțiunii din SPECTRE. Aston Martin DB10, atracția principală a expoziției de mașini care au jucat în filme celebre.