Prima mea zi la Chișinău: saună, pește sărat și unirea cu România

A fost o zi plină. Prima mea zi la Chișinău. Nu aveam decât o imagine construită din frânturi auzite în stânga și-n dreapta.

„E ca la noi în anii ’90”
„O să vezi o mulțime de fete frumoase”
„Totul e foarte ieftin”

Așa că aveam nevoie de confirmări. Cu toate astea, prima mea zi în Chișinău s-a scurs mai mult în afara lui. Am avut timp să văd doar că asfaltul din aproape tot orașul e o unduială continuă și trebuie să faci un efort să nu-ți muști limba. Peticiri și multe limitatoare de viteză. De parcă ar mai fi nevoie de așa ceva.

poze Republica Moldova

Apoi lipsesc marcajele de pe șosea. Cu desăvâșire. E o noapte totală dacă încerci să îți cauți banda. Adaugă la asta și cel mai ciudat și greu sens giratoriu (e mult spus) pe care l-am traversat vreodată. Arhitectură cu influențe comuniste ca și la București și un haos publicitar de nedescris. De la apartamente noi în care primești cadou o DEBARA, la scule de găurit și pastile antiacid pentru „BALONARE ȘI FURTUNĂ ÎN BURTĂ”. Asta ultima e auzită la radio.

Colac peste pupăză, semnătura lui Igor Dodon pe un billboard care sărbătorește ziua de 9 mai ca „Ziua marii victorii”.

30 de kilometri mai târziu ajungem „La 2 haiduci”, o cabană la marginea pădurii. Deschiloțarea, tragem pe noi un prosop și hop în saună. Umedă mai întâi. Abur de-l tăiai cu barda lui Ștefan cel Mare. Am rezistat eroic vreun sfert de oră, după care am sărit în aia uscată. 120 de grade. Am fost în multe saune din Austria și Germania, dar în Moldova „îi pizdeț” dacă ajungi în saună. Te trec toate apele. La propriu. Trei sudori mai încolo am rupt ușa și am nimerit sub o căldare plină ochi cu apă rece de izvor.

poze Republica Moldova

Și cum tropăia sângele prin vene, ai mei colegi moldoveni s-au gândit să șed molcom, așa că m-au vârât într-un jacuzzi exterior, sub adierea vântului de primăvară. A bolborosit și el. Am bolborosit și noi, verzi și uscate: despre vânătoare, arme de foc și regimul complicat al acestora.

poze Republica Moldova

Au venit apoi platourile. O ademeneală nebună, ostoită cu o plăcintă de varză, așa bună… de numa, numa. Pentru început. Am trecut apoi pe niște tobă, salam și pește sărat. Niște somon norvegian și altă drăcie de pește moale de ți se topea în gură. Am fugărit și vreo câteva icre năzdrăvane prin farfurie. Și când zic icre, păi icre, tată!

Am deserțit cu niște brânză fină, miere, gem și nuci. Iar de stins am stins cu o bere Bavaria, produsă în Rusia după o rețetă olandeză. Poftim globalizare. Sporovăim iar despre vânătoare, despre migrația cocostârcilor până în Egipt, despre ciocârlia care cântă în zbor și despre România.

Să nu fi fost trecut de ora trei când Anatolie ne-a smuls din toropeală. O căldare plină cu apă, în care au fost scufundate două mănunchiuri de frunze de stejar. Intrăm înapoi în saună și începe boboteaza. Mă pun pe burtă pe un cearceaf ud, care frigea ca miezul Pământului. N-apuc să mă ridic pentru că Anatolie e deja cu frunzele de stejar pe spatele meu. Și plesnește, iar frunzele sar în toate părțile. Simt mii de ace fierbinți care se înfig în piele. Mâinile, spatele, picioarele, tălpile. Și dă-i și urlă ca din gură de șarpe. Apoi mă răsucesc. Iar frunzele de stejar încep să muște din pântece. Urlatul nu te ajută. Trebuie să spui o incantație sau ceva cu lepădarea de păcate. Aiurea. Nici asta nu ajută.

poze Republica Moldova

Și dacă n-ai urlat destul în saună, atunci mai bagi o tură sub găleata de apă rece. După schingiuiala asta ești alt om. Mai roșu. Deshidratarea se vindecă sorbind dintr-o sticlă de apă minerală cu gust acrișor și sulfuros ca la Olănești. Și nările mele parcă tot mai simt mirosul de stejar proaspăt. În saună e ca după război.

Amiaza mă prinde într-un sat de pe lângă Orhei, într-o gospodărie tare atent îngrijită, sporovăind cu băieții și părinții lor. Despre Cernobâl. Unul dintre comeseni tocmai ce a primit o medalie pentru ajutorul dat în acele vremuri. Își aduce aminte de elicopterul care îl ridica de acasă ca să-l ducă lângă Pripiat, la numai trei zile după accidentul nuclear. Trebuia să repare un transmițător secret, care făcea legătura telefonică cu Moscova. Stătea două, trei zile, apoi venea acasă. Tot așa vreme de vreo câteva luni. Abia prin iulie a primit un detector de radiații, care țiuia când nivelul devenea riscant. Până atunci, a lucrat în orb. Conchide simplu: „A fost cea mai mare catastrofă prin care a trecut omenirea asta”.

poze Republica Moldova

Poveștile curg între un pește uscat și unul afumat. În spate, pe grătar, se jelește un somon. Urmează și câteva felii de dovleac cu usturoi. Iar mâncare. Și iar bere. De data asta un soi local, îmbuteliată într-un bebeluș de plastic la un litru jumate. Are termen de valabilitate redus, nu ca berile astea populare.

poze Republica Moldova

Dincolo de părul alb și sprâncenele stufoase ale altui comesean în vârstă aud un cântec dulce: „Ascultați la mine. Nu mai e mult. La anu’ ne unim. Ne unim cu țara mamă, la 100 de ani de la despărțire”. E cea mai sinceră declarație pe care am auzit-o până acum. Recunosc, mi-am dorit să o aud, dar îmi era teamă că oamenii de aici, de peste Prut, au uitat de rubedeniile lor de dincolo de graniță. În fond, la televizor 80% din canale sunt rusești sau dublate în rusă.

Pe înserat ne urnim burdihanele umplute peste zi ca să facem olecuțî di mișcare. Și numa’ ce-o tăiem peste un câmp înverzit, printre capre și cai la păscut, tocmai când soarele scăpăta spre amurg. Am dat apoi binețe la toți cei cu care ne-am întâlnit prin sat. Nu cu „Bună seara”, ci cu „Hristos a înviat”. Am văzut chiar și o fântână împrejmuită cu o veche șenilă de tanc sau cine știe ce drac de vehicul militar.

poze Republica Moldova

Am căscat gura tot drumul la casele vopsite în purpuriu și nici nu știu când am ajuns în țintirim (cimitir). Cuvântul ăsta îmi aduce aminte de Creangă. Dincolo de crucile colorate, împrăștiate pe dealul din fața noastră, se așează ordonat o duzină de cruci de piatră. Păzite de o cruce mai mare, sculptată în lemn și adusă de la frații români din Maramureș. Sub pietrele de mormânt simbolice zac peste 100 de soldați români căzuți pe frontul celui de-al doilea Război Mondial. Marea lor majoritate neidentificați. Una din milioanele de cicatrici ale războiului care ne-a despărțit.

poze Republica Moldova


Am mai vorbit despre un buncăr secret de vreo 12 etaje și despre un castel vechi de 100 de ani transformat într-o podgorie celebră, însă despre asta veți citi în fiecare episod al #pickupmaraton2017, care începe luni pe Automarket. În fond, d-aia am venit la Chișinău: să vedem Ranger, Navara și Hilux la treabă pe coclauri.

Filmul expediției se derulează AICI.

Pentru varianta în dulcele grai moldovinesc, click AICI.


 

Summary
Article Name
vizita la Chisinau
Description
ponturi pentru o vizita in Republica Moldova
Author

Comments

  1. Slash May 7, 2017 / 7:13 am

    Reclama cu „BALONARE ȘI FURTUNĂ ÎN BURTĂ” auzită la radio pare senzațională :)))

  2. Alina Marcoci May 7, 2017 / 10:08 am

    *Igor Dodon !

    E important sa se stie numele corect al “bravului” presedinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.